"Pe ăsta n-ai să-l mai repari nicicând, amice."Mi-a plăcut citatul şi l-am reţinut.Se referă la timp şi-mi oferă un punct de plecare în "dezbaterea" mea.

Suntem suma acţiunilor noastre realizate în timp.Uneori facem lucruri pe care le regretăm şi totuşi suntem oameni, greşim.Părerile de rău atrag după sine de cele mai multe ori gânduri negative, care ne macină, ne transformă şi uităm să trăim la prezent, aici şi acum.Ne rezumăm la atunci şi acolo, ceea ce ne conferă o pornire spre dezamăgire, tristeţe, depresii, deznădejde.

Timpul, ce-aţi spune dacă eu aş afirma că totul se rezumă la timp?Ne uităm la ceas când ne trezim.Avem grijă să ajungem la timp acolo unde trebuie să fim, suntem atenţi să nu stăm prea mult şi ne întoarcem în pat, uitându-ne la ce oră am încheiat ziua.E un cerc vicios, iar noi putem alege dacă devenim un şoricel într-o cuşcă sau un leu în junglă.

Acum e un timp special.E Crăciunul.Dezbaterile pe tema simţim sau nu spiritul sărbătorii au cam început să mă plictisească.Încercam azi să-mi revigorez memoria cu momentul sacru al zilei şi am început prin a mă întoarce în timp.Au fost doar câteva minute în care am încercat să trăiesc bucuria Crăciunului şi am reuşit.Crăciunul e bucuria, bucuria de a fii cu cei dragi, de a asculta colindul bunicii, de a savura bunătăţile, ci nu tristeţea că nu a nins sau că un prieten te-a supărat.Bucuria vine din interior, ea vine din tine şi totul stă în puterea ta.De ce să privim partea comercială a sărbătorilor, chiar dacă există, o ignor.Trăiesc aşa cum îmi place sărbătoarea şi mă bucur de lucrurile care-mi ajung la inimă.Am fost în acest an Moş Crăciun pentru cei din familia mea.Le-am oferit daruri şi am încercat să fiu şi pentru cei din jur.Am încercat să le ofer ce am avut.Spunea cineva azi că fiecare este la rândul său Moş Crăciun pentru cineva şi fiecare are un Moş Crăciun.

Vreau să ştiţi că nu, n-am oprit timpul, nici nu m-am întors în timp, timpul doar mi-a devenit prieten azi şi mi-a arătat cum am evoluat.Cine am fost, cum am fost şi ce sunt.Am realizat câtă putere am asupra mea şi cât de multe trăiri pot acumula într-o clipă.

Sărbătoare

Nu mi-am dorit niciodată

mai mult de la viaţă,

decât să-mi zâmbească.

Nu visez la nori de ciocolată,

Doar la tone de acadele.

Nu-mi plac globurile colorate,

doar cele roşii şi lucioase.

Mereu mi-am dorit un brad frumos,

dar nu am avut parte de el,

aşa ... ca-n poveşti.

Nu cer mai mult de la sărbătoare,

decât puţină pace, linişte şi căldură.

În schimb îi ofer totul!

...............................

Genial weekend.În câteva cuvinte:prieteni, oameni dragi, distracţie, concert, cadouri.Am primit tot ce se putea primi şi totuşi parcă lipseşte ceva.Cred că-mi lipseşte căldura de sărbători, dar sunt convinsă că Moşul nu a uitat de mine.Am fost cuminte tot anul.Aiurea.Am fost prea cuminte, dar nu-mi pare rău.


PS:De ce mi-am transformat blogul într-un jurnal?Nu ştiu.Chiar nu ştiu, dar începe să-mi placă povestea aceasta în care am primit rolul principal.Tot ce-mi rămâne de făcut este să-l joc, bine sau mai puţin bine.

Scri(SOARE)

Dragă tu,

E ora 14:30, iar eu sunt în pat.Lenevesc.Aş prefera să-mi petrec toată ziua aici, dar am planuri pentru azi.Plănuiesc să mă ridic, dar mai stau 2 ore...
Planuri.Prea multe planuri pe care nu reuşesc să le ating decât cu gândul.
Nu mai înţeleg nimic din ceea ce se petrece în jurul meu.Ori o iau eu razna, ori voi toţi, ceea ce e puţin probabil.
Trăiesc o carte.Dacă personajul e fericit, eu zâmbesc.Dacă e trist, mă întristez.
Urmăresc un serial de câteva zile.Dacă personajele suferă, eu plâng.Dacă ei sunt împliniţi, eu zâmbesc.
Fragment din Rezumatul vieţii mele.

Cu drag,
Eu

Azi a fost rece

Închid ochii şi te simt, te văd.
Eşti în mintea mea, în inima mea şi
Peste tot ... doar tu.
Uneori, pe pereţi,
Eşti mereu printre stelele de pe tavan...
Mă gândeam ieri că ai putea fi steaua mea norocoasă,
Dar azi nu ştiu ce s-a întâmplat cu tine,
Ţi-o fi-ngheţat Iarna sufletul?

Vorbe

Dacă aş putea schimba ceva,
Poate chiar aş încerca,
Dar e atât de frig la mine...
Acum m-aş înveli cu tine!

Aş căuta un colţişor,
O aripă, pe-un norişor...
Cu tine azi aş vrea să mor,
Căci mă topesc şi mă-nfior!

Cum clipele se risipesc,
Cum anii trec, vieţi se golesc
Şi tot ce a rămas e amintirea
Iar eu jelesc azi nedumerirea!

Căci nu-mi rămâne decât un dor
Şi tot ce mă-nconjoară, mor...
Iar acum la despărţire,
Vreau flori şi nu o neîmplinire!

Nimicuri

Mi-ar plăcea să vă povestesc mai multe despre o seară ca aceasta din '92, însă nu-mi amintesc nimic.Mi-a spus mie mama că în 8 decembrie a mers la maternitate, iar pe la 2 dimineaţa, în 9, am apărut şi eu.
Tot iarnă era, doar că era zăpadă şi nu era criză.M-au adus acasă cu dacia noastră albă.Acum au vândut-o, era veche.
Scriu din acelaşi loc în care m-au adus prima dată acasă.Aceeaşi cameră, aceeaşi eu, doar o altă cifră...

opus - life is live 1985

Life is live

E incredibil câte lucruri frumoase se pot întâmpla în viaţa unui om într-o zi de luni.Astăzi am vrut să văd doar partea frumoasă a lucrurilor şi am finalizat experienţa cu zâmbetul pe buze.
Am primit un căţeluş.E adorabil.
M-am bucurat de ploaie la ora 7, aşteptând sub umbrelă cu căciula trasă pe ochi, un binevoitor care a şi apărut într-un final.
Mă bucur că sunt înconjurată de prieteni, nu mulţi, dar de cei ce contează.
Viaţa e frumoasă, uneori

Pentru ei-zmei, pentru ele-stele

Mă gândesc la ei ca la nişte zmei

Şi la ele, ca la nişte stele...

Cum oare aş putea pleca?

Cum oare m-aş înstrăina?

Când ştiu că într-o zi toţi vor ceda,

De pe acest pământ şi m-or uita,

Iar acum din plin aş profita

De toată dragostea ce mă-nplineşte

De iubirea lor ce mă-ncălzeşte...

Oricând vreau să le mulţumesc,

Acum când simt că nu-i târziu,

Acum când ştiu că pot să scriu,

Să las părinţilor o carte,

Căci e iubire, nu sunt şoapte.

Zâmbiţi, vă rog!

Ce să mă fac cu mine,

De unde ştiu cum e mai bine?

Să mă prefac, să stau aşa,

Să aştept poate venirea ta,

Să nu mai trag de timp,

Să nu încerc să-l schimb.

Să las inima mea,

Să savureze clipa

Şi-apoi să mă prefac,

Să mă transform în drac

Şi să mai stau aşa,

Pân'o veni iarna cea grea

Şi frigul să-l îndur,

În haina făr' de cusur

Ce stă pe-o etajeră

La înălţimi, în sferă

Şi-mi face o chemare,

La nunta mea cea mare

Unde vei fi prezent.

Tu, Soare inocent,

În lunile de iarnă,

Să mai aştept s-adoarmă

Şi stelele pe cer.

Când simt că vreau să zbier,

Să nu mă vezi aşa,

Să nu şti cum e iubita ta.

Când luna e pe boltă,

Tu vei primi o soldă

Şi nu o irosi pe mine,

Căci nu ştiu cum e mai bine,

Iar de n-oi putea,

Un zâmbet să îmi pui.

Vei căuta să-mi cumperi,

Unul haihui.

I'm sorry...

"De la lume adunate şi-napoi la lume date."

Învingător, învingătoare...

Dacă sunt nemuritoare,
Mă consemn în vingătoare
Şi te chem printr-o strigare...
Nu doare.

Şi dacă lupta o câstig,
Jur c-o să construiesc un dig
Peste marea suferinţă.
Mai am credinţă.

Ştiu că vrei o cuvântare...
Nu o ţin căci iar mă doare
Sufletul meu parcă moare,
Nu-i soare.

Dacă jocul nu-i pierdut,
Mai am multe de văzut
Şi apoi iar n-am ştiut,
Că te-am reţinut.

Pe drum ai lăsat doar fum
Şi în suflete doar scrum,
Iar ultima ta dorinţă
E-n suferinţă.

Şi lacrimi nu mai pot vărsa,
Pentru că jocul e aşa...
De-o natură mai grotească,
Împărătească.

Când vorbeşte vinul pentru mine...

Dacă ai ştii ce înseamnă fiecare plecare,
Dac-ai putea să-mi mai acorzi o ultimă-ncercare,
Aş mai avea la ce visa, la ce spera,
Dar doare...

Şi iarăşi mă trezesc în pustiu.
E 1 noaptea şi nu ştiu dacă mai eşti viu...
Aş vrea să-nlocuiesc cana de vin,
Cu-n spin.

Dacă toată puterea mea s-ar concentra spre tine,
Fii sigur că aceasta nu-i de bine.
Şi aş da orice..aş vrea să rup
Din tine.

Nu e vară, e iarăşi toamnă...

Când nu am cearcăne,
Am lacrimi în ochi.
Şi când nu am buzele crăpate,
Am coşuri.

Când nu mă doare măseaua,
Mă dor ovarele.
Şi când nu mă dor glandele endocrine,
Mă doare inima.

Când nu-mi stă bine părul,
Mă asortez de minune.
Şi când plouă sau e frig,
Eu sunt în fustă.

Când eu vreau să te văd,
Tu nu mai eşti.
Şi când îmi amintesc de tine,
Mă întristez.

Când nu e vară,
E iarăşi toamnă.
Şi când nu cad frunze,
Curg lacrimi.

Entuziasm, curiozitate şi iniţiati...vă!

Facem ceva şi pentru cei din jur sau ne gândim doar la noi?Am avut o experienţă foarte interesantă astăzi, 20 octombrie 2010, la Fundaţia „Vis de copil”(str.Ludovic Szantay, nr.15, Arad).Acolo am găsit un centru de zi pentru copiii străzii şi familii defavorizate. Ascultând poveştile oamenilor, am oprit timpul şi am intrat într-o altă dimensiune.
Kate şi Ken, cei care au înfiinţat acest centru, sunt din Scoţia.Trebuia să vină cineva tocmai din Scoţia să-i ajute pe aceşti oameni din Arad?
Majoritatea oamenilor care vin la acest centru sunt oameni fără locuinţe.Ei nu au certificate de naştere, nu-şi pot face buletine, pentru că nu au case, deci nu au posibilitatea de a fi angajaţi.Nu se pot căsători fără act de identitate, iar copiii lor ajung în aceeaşi situaţie.E un cerc vicios.
Aici ei vin pentru a primi o vorbă bună, o masă caldă, iar copiii beneficiază de ajutor în plan şcolar.Se doreşte alfabetizarea lor, dar aici intervine munca de convingere cu părinţii.Mulţi dintre copiii care vin la centru au fost înscrişi la şcoli şi sunt încurajaţi să înveţe pentru a avea un viitor mai bun.
Vă invit să vizitaţi/ ajutaţi acest centru şi sunt convinsă că o să vă marcheze.
Se cere entuziasm, curiozitate şi iniţiati...vă!

Adevărul e că...

Cei pe care îi iubeşti o să te facă să suferi cel puţin o dată...atunci când vor muri.Şi atunci de ce ne legăm de oameni?Pentru că nu putem trăi în singurătate?
Adevărul e că...doare!

2nd letter

15.07.2009

Dragă B,

Am primit scrisoarea de la tine, dar am aşteptat să vi de la mare şi să aflu dacă mai stau în Argeş.Până în septembrie, scrie-mi tot aici, că nu plec nicăieri.
Tu ce faci?Eşti ok?Ceva nou la mare?Să-mi povesteşti şi mie, da?Eu nu am făcut nimic nou.Am vrut să merg pe la Aiud, dar s-a amânat.Acum sunt nevoit să rămân aici până pe la sfârşitul lui septembrie.După cred că merg pe acasă, la Bucureşti şi sper să ne vedem.
Timpul trece din ce în ce mai repede.Nu ştiu pentru tine cum e, dar pentru mine e ok.Cam greu să nu pot trece pe la tine, dar asta e, n-o fi mare foc dacă mai aştept 2-3 luni.
Şi eu îţi simt lipsa.Adevărul este că nici nu am mai vorbit în ultimul timp.Devenise obişnuinţă şi pentru mine să vorbim mai mult, dar te rog să mă crezi că nu-mi permite timpul.Azi am reuşit să „mă strecor” printre treburi şi să-ţi scriu.Ştiu că îţi place să ai o colecţie de scrisori.Mă străduiesc şi eu cât pot.Se vede, nu?
Tu, rebelă mică, să fi cuminte, să ai grijă de tine şi să nu ţii supărare că nu am ajuns să ne vedem.O să ajung până la urmă.
Aştept să-mi scrii, BOTIC MIC, şi ne mai auzim până ne întâlnim. Poate reuşeşti tu să scrii mai mult!




Al tău prieten,
...

Doamna B nu a murit.

Pentru că doamna B nu a murit, povestea continuă cu scrisorile lui pentru ea.Sper să nu-l supăr atât de tare publicând-o.


Expeditor: El

Destinatar: Doamna B

13.05.2009

Dragă B,

Ştiu că te-am lăsat supărată în seara asta, dar te rog să mă crezi că nu am făcut-o intenţionat.Probabil că te supără când vorbesc mai direct şi mai ales te deranjează foarte tare când deschid anumite subiecte, cum ar fi...ştiu eu.Bine, sincer să fiu nici eu nu ştiu ce te-a deranjat aşa tare.Deja erai într-o stare cam naşpa şi am venit şi eu.Totuşi nici eu nu mă simt bine acum, cu toate că tu ai spus „lasă, nu te mai gândi la mine”.
Nu am cum să nu fac asta.Ţi-am spus, dacă te consideram o oarecare, mă puneam să dorm liniştit, dar nu-mi place să-mi supăr prietenii sau prietenele, pentru că nu am un caracter murdar.Tu, nu ştiu, cu sau fără voinţă, îmi eşti aproape.Contează mult să ai prieteni în ziua de azi cu care să poţi discuta orice.Îi fi tu mai rebelă, dar atâta timp cât mă consideri prieten, mi se pare foarte normal să-mi spui ce te supără.Cred că te-ai supărat cel mai tare că m-am luat de domnul V, nu?
În fine, să trecem peste.Uneori mai spun în glumă multe lucruri, dar până să-ţi spun că glumesc, tu le iei deja în serios.
Dacă stau bine să mă gândesc e posibil să vin şi eu pe la Arad prin toamnă.Încă nu ştiu.Mă gândesc.Mai stau să văd cum decurg lucrurile.Dacă merg bine, totul e posibil.Momentan mai am ceva treburi prin Piteşti, apoi prin Bucureşti, iar după ce le termin, timpul îmi va permite.
Ţi-am spus că îmi place foarte mult să mă plimb.Cred că mai stau în ţară până la anu', căci din ianuarie sunt aşteptat în Grecia.Am un unchi stabilit de 10 ani acolo. M-a chemat, dar nu am putut ajunge şi a mers tata în locul meu.A stat două luni.A zis că e frumos pe insula Creta, s-au distrat.
La malul mării cum să nu te distrezi tu 10 zile.Da' nu prea e bine să te bagi în seamă cu băieţii pletoşi şi cu bocanci, de alta, dar dacă se descalţă îţi strică distracţia.
B, pe bune, nu ştiu ce să-ţi scriu.Ştii că mă simt foarte rău.E deja 1 şi ceva.Mă gândesc să stau treaz până la 4, să-mi iau tratamentul.E urâtă, zău, gripa asta.Plus că nu-ţi mai spun cum m-am simţit în seara asta după ce am vorbit cu tine.Ideea e să-ţi dai tu seama că n-a fost cu intenţie.Ştiu că nici tu nu erai în toane bune şi nu ai vrut să-mi spui de ce.Ai dat vina pe atmosfera din cameră.Era întuneric, nu?Ha ha...te cred.Ceva probleme pe la şcoală, nu ştiu...Uneori e bine să discuţi cu un prieten.
Nu ştiu ce o să înţelegi din ce ţi-am scris.Sunt obosit, supărat şi bolnav, dar am promis că scriu.Am reuşit şi acum depinde doar de tine.
Ai grijă de tine, BOTIC RĂSFĂŢAT !

PS: Scuză-mi scrisul.Nu am altul.

Cheamă-mă când ai nevoie de mine.
Caută-mă când cerul e împânzit de nori.
Alintă-mă când soarele mă iubeşte.
Strânge-mă când nu mai pot şi izbucnesc.
Aprinde-mi focul când simţi frigul cum îmi îngheaţă trupul rece.
Închide-mi uşa, pune zăvorul şi nu lăsa căldura trupurilor noastre să dispară.
Pune lemne pe foc în colţul meu de rai din inima ta.
Alintă-mă când nu mai ştiu cine sunt, ori cum mă numesc.
Dă-mi mâna atunci când sunt pe marginea balconului bătut de ploi şi de ochii tăi.
Rupe-mi hainele când sunt ude de lacrimile din oceanul amărăciunii.
Totul sau nimic.
Acum sau niciodată.
Iubeşte-mă!

21910

Când o să mor, să nu te-ntrebi de ce-am murit.
Când o să plec, să nu te-ntrebi cu ce-ai greşit.
Când te-oi lăsa pe acest pământ aşa,
Să nu te-ntrebi ce-a fost în mintea mea.

Atunci pământul mi-a fugit de sub picioare
Şi am simţit ce mult şi rău mă doare
Indiferenţa sufletului, oare...
Tăcerea gândului îmi pare, fără soare.

Şi clipele se scurg încet.
Alerg să prind un loc în acest duet,
Dar se pare că n-am noroc.
Visul dispare fără urmă şi nu mai pot...

Ce o să fac cu viaţa mea,
Ce sens mai poate ea avea aşa?
În ultimul hal de suferinţă,
Tot ce-mi impun e o clipă de căinţă...

Şi unde sunt toate acele amintiri,
Toate visele noastre, neîmpliniri...
Şi cade o tăcere cruntă.
Mă tem c-o să devin o muribundă...

Today...

Sanity comes when you least expect it!

Ce se întâmplă când îţi moare muza?Când pur şi simplu nu mai trăieşte prin tine şi devine un oarecare ?

Scriu de pe lună!

Nu-mi eşti indiferent şi nici nu pot să fiu la mijloc.Află că prietenele mele nu sunt de vânzare şi corpul meu nu e luna, iar buzele mele nu sunt hârtia ta igienică.
Acoperă-mă cu îmbrăţişările tale calde şi apoi aruncă-mă la gunoi.Ştiu că mă vrei şi apoi pleci, pentru că te aşteaptă în camera alăturată.Da, e ea!
Am hotărât să nu mă complac în această penibilă situaţie.O să încerc să fac ceva pentru tine, deşi...nu ştiu.E un haos în capul meu şi nu ştiu să-l manipulez sau poate sunt doar într-o criză adolescentină, sau ce-o mai fi şi asta...
Şi cum te aşteptai să reacţionez?Ce ai fi vrut să fac?Să te sărut în frunte?Să-ţi mulţumesc că mi-ai dat aripi şi apoi le-ai tăiat din trunchi, ca să fii sigur că nu o să mai pot zbura vreodată...
Acum sunt o pasăre bolnavă, dar azi nu-mi plâng de milă!
Sunt doar eu cu mine şi cartea pe care o citeam atunci, chiar dacă eram în preajma ta şi nu e cine ştie ce de ea, devenise genială!
O seară frumoasă, prietenul meu drag!

Scrisoarea (d)e (d)ură

Dragul meu,

Sunt dură şi atinsă de ură,
Când lumea vorbeşte fără măsură.
Ne pierdem în umbra din întuneric,
Iar stelele cad feeric.
Acum nici soarele nu-mi mai zâmbeşte,
Nici muşcata nu-mi mai înfloreşte.
De când drumul nu mai e comun,
Nici fumul nu mai e azi fum.
Şi parcă clipele aşteaptă,
Să le oferi o altă soartă.
Însă atunci la despărţire
Am ştiut că nu-i loc de nemurire.
Pe acest pământ scăldat în suferinţă,
Se cere multă vorbă, da-i puţină credinţă,
Nu ştiu dacă-mi mai pot pune-o dorinţă...

Ceva(uri)

Listă

Gând călător,
Pasăre-n zbor,
Vis răbdător,
Om visător...

Stele rebele,
Cântecele mele,
Aripile grele,
Gândurile rele...

Locuri frumoase,
Poeme stufoase,
Propuneri greţoase,
Cereri nemiloase...

Amintiri deşarte,
Speranţe furate,
Căni sparte,
Animale moarte...

Iubire uitată,
Dragoste înstrăinată,
Plăcere luată,
Inimă împrumutată...

Vânt

Simt cum mă descompun
şi aripa ta nu mă mai ocroteşte.
Bate un vânt puternic peste pleoapele mele
şi le va închide,
atunci când sentimentele vor zbura
într-o altă dimensiune...
acolo unde sunt doar eu şi norii.
Am venerat norii timp de o secundă şi...
şi am văzut ce e iubirea,
dar a trecut.
Acum a apus soarele şi mă aflu în acelaşi loc unde
o păpădie mă strigă pe nume.
Mai târziu am aflat că te cunoaşte.
E firavă, ca tine
şi mi-a trecut prin minte s-o iau acasa
însă se va ofili pe drum.
Aşa, ştii tu, cum s-a ofilit totul...

Cum să mă prezint?

Nu ştiu cine sunt.Nu ştiu nici măcar cum mă numesc şi dacă am vre-un loc în această lume.Cum să mă prezint?
De ce să mă adaptez într-o asemenea societate, când am lumea mea?

Trăiesc din iluzii, aşteptări, vise, amintiri, prostii, iar dacă aş putea schimba ceva nu ştiu dacă mi-aş dori asta.Mi-e frică.Îmi schimb creionul şi-mi iau unul care conturează mai frumos realitatea.

Nu mai vreau!Ne prefacem că totul e bine?Zâmbim şi mâine ne-ntâlnim?

Send me an angel

Te-ai gândit atunci când ai pus apă în pahar şi ai adăugat 5 cuburi de gheaţă că la un moment dat ele se vor topi şi apa va părăsi paharul?

Crezi că dacă o să păşim vreodată pe nori, o să devenim neînfricaţi, nemuritori?

Ştiai că poţi face o schimbare chiar acum?

Mi-am pus în gând să fac fericit un om şi mi-e frică să nu mă dezamăgesc ori să-i fac mai mult rău...

Luaţi-vă iubirea în braţe, probabil mâine nu o să mai puteţi...

Vine o vreme când toţi şi toate ne părăsesc, iar atunci nu ar fi mai bine să le...

Tu nu vezi că plouă?

Dacă te-ai opri un minut din goana ta nebună după vânt şi ai asculta cum plouă, mi-ai mulţumi.
Dacă ai ştii, dar nu...iar atunci în ochi îmi plânge ploaia, zboară vântul, visează gândul, mă leagănă cântul.
Iartă-mă că am uitat cum să iubesc.Iartă-mă că te-am uitat.

3 culori

-Mama, te văd în trei culori!
-Stai liniştită, totul va fi bine.
-Mama, te iubesc, mama...te iubesc, te iubesc...
-Şi eu te iubesc.
-Ştii, nu te văd bine.Ai patru ochi!
-Linişteşte-te!Închide ochii.

O zi ca oricare alta.Nimic deosebit.O uşoară depresie în aer, nevoia de izolare mă ţinea în casă.Citeam, mă plictiseam.Tocmai citisem horoscopul:dacă vei ieşi din casă, eşti predispus la accidente; vei primi bani din partea unui persoane din familie, mai în vârstă.Prostii.Mi se făcuse foame şi am iesit să mănânc.După ce am terminat de savurat prânzul de la ora 16, am mers să arunc oasele la câine.
Tristeţea plutea în aer şi nevoia unei atingeri s-a transformat într-un coşmar...aici se rupe firul:
Sânge, medic, vaccin, pansamente, bunica, bani, maşină, spital, aşteptări, România, medic, asistentă, atelă, analize, întrebări, lacrimi, sperietură, pijama, anestezie, operaţie.

-Vreau să dorm mai repede!
-O să adormi imediat.
-Nu-mi luaţi atela?
-Nu-ţi fă griji, după ce adormi avem noi grijă de tine.

Aud nume de medicamente.Apoi le simt cum curg în venă.Doctorul îşi freacă mâinile cu o soluţie de culoarea pământului şi vorbeşte despre câini.Asistenta-mi aranjează bretonul.Mi-e frică.
Deschid ochii şi totul era alb.Apoi disting nişte gratii şi mă întreb ce caut în penitenciar.Nu sunt convinsă şi mai repet întrebarea:

-Unde sunt?
-La spital.
-Mami, unde sunt?Ce s-a întâmplat?
-Eşti la spital, ai fost operată.

Aştept.Încerc să-mi deschid ochii, dar nu pot şi mă întreb cine sunt, cum mă numesc, câţi ani am.Ştiam.Eram fericită.
Apoi... multe voci.Aud bine.Mă deranjează zgomotul.Aş fi vrut să mai dorm puţin.

-Mama, te văd în trei culori!

Ce ai lăsat în urma ta...

Era ea.Era tristă.Era la pământ.Era doamna B, o parte din mine, alta din tine şi cine ştie ce ar fi urmat, dacă n-ar fi murit.
Ultimul poem:
(Semideşertartic)

Mă iubeşti?
Eu te urăsc şi nu mai cred, nimic...
S-a terminat cu mine.
Nu mai exist în tine
Şi tot ce-a fost îţi las ţie,
Să te speli pe cap cu amintiri şi
Te poftesc la baie în mocirlă.
Ştiu că aştepţi un bilet de adio.
N-o să mai vină pentru că animalele nu ştiu să citească!
Nu te subestimez, nici nu te agreez,
Iar dacă a rămas ceva de spus, privindu-te,
Mă îngrozesc!

Eu?
Eu nu exist, am uitat să trăiesc.
Poate o să respir mâine.
Azi n-am chef nici de tine, nici de mine.
Nici de nimeni.
Azi vreau să zbier
Şi o fac, doar că nu mă auzi.
Ştiu, esti surd şi orb şi tâmpit şi cretin,
Dar nu-i o scuză.
Unde dracu eşti?
Aaaaaa, mă priveşti din umbră...
O să-mi fac singură întuneric,
Ca să te văd mai bine.
Poate o să strălucesc acolo
Şi mă vei găsi.
Cu siguranţă ne vom iubi,
Într-o altă viaţă!

Planuri

A.
Durere ori cruntă plăcere,
Te-atinge-n momente de plină cădere
Şi n-ai un singur sprijin pe pământ,
Numai în ceruri un zâmbet sfânt.

Cântare ori multă-ndurare,
Mi-e teamă de o posibilă împăcare,
Iar singurul ţel s-a risipit în uitare
Sau umbra ta e o înstrăinare.

Trecut ori posibilă-ntâmplare,
În clipele grele mă gândesc la evadare
Căci lumea ta e mult prea plină
De un sunet urât şi suferinţă deplină.

Vară sau destin umbrit,
De uitare şi cerul s-a acoperit.
O să fac o carte unui nor
În trăirea cuprinsă de dor.

B.
Îmi spune cerul că l-am uitat,
Mă cheamă luna la judecată.
Nu pot să accept o altă soartă...
Mă iubeşte soarele îndoctrinat.

Trăirea stelelor mă fascinează
Când norii-mi agravează suferinţa,
Fluierul păstorului îmi porneşte dorinţa.
Ploaia din picuri mă recreează.

Gândurile mă părăsesc constant,
Iar vântul îmi ia speranţa.
Universul nu-mi înţelege dolianţa...
Îmi pierd visele în neant.

???

Şi...da, fiecare-şi poartă crucea, iar nimic nu este înâmplător.Să nu ne mai întrebăm „de ce”, „pentru ce”?Primim numai cât putem duce?

Treceri-audio

Versuri: Giorgia Siclovan
Muzica: Sonata pentru Harpa in La Minor "Vals trist" - P.Docmanov
Vocea: impuls

Asculta mai multe audio Muzica

(The kite runner)Vânătorii de zmeie

O carte care merită citită, cartea de recitire: Vânătorii de zmeie(The kite runner), Khaled Hosseini.

Basm

Acelaşi timp, altă poveste,
Acealaşi dor azi fără veste
Mă cuprinde şi mă-nalţă
În alt tărâm de mă-nvaţă
Cum e cu viaţa fără el
Cum e cu zborul, singurel.
De aş putea azi recepta,
Tot ce pictează gura sa…
Poate acum aş fi bogată.
Spiritual sunt încărcată,
De dragostea lui toată
Ce nu mai e precum odată
Ca în povestea de demult
Cu Făt Frumos cel încrezut
Şi cu Ileana Cosânzeana
Care a rănit inima, sărmana …
Cuprinsă acum de dor şi jale
De patimă şi-nstrăinare,
Renunţând la încăpăţânare
S-a transformat în aşteptare,
Când am crezut că e uitare…

...3.Obsesiile se preling

A pus cafeaua într-o ceaşcă.A adăugat zahăr şi puţin lapte.Cu o linguriţă, doamna B a amestecat.A luat în ea puţină cafea şi a lăsat-o să se prelingă pe marginea albă de porţelan.Era ceaşca ei favorită, cea cu opera lui Van Gogh, Terasa cafenelei noaptea(1888).A observat cum cafeaua a curs şi a repetat experienţa.La a treia încercare, cafeaua a curs concomitent pe ambele traiectorii, iar mai apoi la a patra ridicare de linguriţă cele două traiectorii s-au unit, formând una singurâ.O adevărată cascadă de miresme şi culori.Aceasta nu a durat prea mult, iar atunci când buzele doamnei B au atins izvorul, el a părăsit porţelanul, iar cascada a dispărut într-o clipă.
Atunci doamna B s-a gândit că la prima încercare a fost indiferentă, nu i-au trecut prin cap urmările şi nici faptul că la următoarea pornire se vor forma două căi.Au apărut deja două păreri, două posibilităţi,două cărări, iar mai apoi acestea s-au contopit formând un drum.Acest drum era mai mare, mai puternic, mai încăpător, mai plin, mai trainic.
Tot ce-a rămas acum era teama de a nu dispărea la prima dorinţă de a gusta fructul interzis.

...2.

Cald sau rece

Doamna B e o fricoasă.Îi e frică de un eşec şi îi place să lase lucrurile aşa cum sunt.Nu munceşte prea mult.A pus puţine cărămizi, dar cele puse sunt trainice.Are gânduri mari, vrea să iasă din anonimat, să simtă că trăieşte.
Azi iubeşte, mâine urăşte, se poartă ca un copil în preajma lui.Încă mai are coloană vertebrală.Nu-şi încalcă principiile niciodată.Să zicem că are personalitate...
O mişcă orice, fiece frunză-ngălbenită ce părăseşte un copac, sosirea primăverii, atingerile lui încărcate de falsa frică, nenumăratele sentimente, muzica vieţii.
Ea se implică.El ce face?Munceşte din greu, luptă cu viciile...
Astăzi doamna B a aflat că inima lui e rece şi s-a gândit să o încălzească.Acum, când îi pun viaţa pe hârtie, probabil merge la culcare, dar pe el l-a pus acolo, în cel mai cald loc al său.



De la apus la răsărit şi-napoi

Adoră să viseze.Dimineaţa, doamna B şi cafeaua sunt rupte din Rai, un cadru feeric.Razele soarelui o iubesc.Ea vede dincolo de materie, iar în nori îşi ascunde amintirile atunci când, la primul vânt florile ce i-au fost surori o trădează, lăsând-şi petalele în chemarea lui.
Dimineaţa totul prinde viaţă, tot universul învie, iar doamna B e activă.Această stare nu durează prea mult.A se folosi cu grijă!
Perioada cea mai insensibilă a zilei e între cele două trăiri: răsărit şi apus.La apus, doamna B atinge cote maxime.Pune sigiliul pe ziua ce s-a sfârşit şi-şi pune speranţa în cea care o va urma.

...1...

Doamna B

Doamna B este o femei.Totuşi nu e chiar o femeie, dar va fi.E o femeie-n devenire.Ea-şi iubeşte viaţa şi natura.Este într-o continuã cãutare de nou şi frumos.Viaţa ei este pe de-o parte incredibil de frumoasã(atunci când se detaşazã de trup), iar pe de altã parte mult prea trisã pentru a-i face faţã.
Depresiile au schimbat-o mult.Mai nou se dedicã meditaţiei.Îi place sã cugete.Iubeşte tot ce-i nou si dacã s-ar putea, ar dori sã-şi dedice un an din viaţã pentru a învãţa, studia, a se informa.
Doamna B este o femeie frumoasã deşi ea nu s-a vazut vre-o datã aşa.Are unele momente în care se priveşte în oglindã şi atunci se iubeşte.Pãcat cã nu le conservã.
Viaţa ei era una simplã şi monotonã: studiu, acasã, aprofundare, ieşiri, familie, studiu, dar ceva s-a schimbat când a apãrut el.


El

El este un artist în devenire.Un bãrbat frumos, dar aiurit, cu capul în nori, dornic...O soarbe din priviri.Dacã ar putea ar lega mâna doamnei B de a lui.Atunci când o ţine de mânã, se încarcã pozitiv.E sursa lui de energie(orice).
Bãrbat chipeş şi drãgãstos, aş putea spune cã roiesc femeile-n jurul lui, însã el ştie sã aleagã.Poate sã o facã fericitã pe doamna B, în preajma lui radiazã.
Doamna B nu este o femeie deschisã, iar el nu reuşeşte sã afle prea multe despre ea.Rãmâne un mister care aprinde flacãra, ori o menţine constantã.
Ieri, i-a dãruit o parte din el, iar doamna B nu se poate despãrţi de acest dar.Fericirea s-a întors, i-a zâmbit şi o ţine în suspans.


Presupuneri

Ei sunt doi visãtori.Doamna B iubeşte cãlãtoriile, ieşirile, iar alãturi de el aceste lucruri dragi par a fi binecuvântate.
Doamnei B îi place sã se implice în relaţii de orice naturã.Acordã timp şi înţelegere oamenilor din jurul ei.Orice prieten, om care face parte din viaţa ei are un colţ din inima sa.Nu ştie sã-şi aleagã prietenii, dar cei pe care-i are aproape sunt norocoşi.
Dacã ar putea, doamna B l-ar lua de braţ şi ar fugi cu el alãturi, cu o cafea în mânã, undeva, departe.Ea nu e omul care sã fugã de responsabilitãţi, dar cu siguranţã e omul care are uneori nevoia de a evada în necunoscut, de a vedea, de a exploata.
Iubeşte natura şi natura-i rãspunde cu sãrutarea razelor de soare, ori cu ploaia caldã de varã.Doamnei B îi place sã alerge prin ploaie, lãsând picurii sã-i mângâie trupul mic şi îndesat.Pentru ea cu o floare se face primãvarã şi cu trei nori e furtunã.
Când e singurã îşi sãrutã umãrul gol, cãci breteaua îi cade mereu şi priveşte grãdina din terasa ticsitã de flori multicolore.Viseazã la el.
Mai nou îi place sã vorbeascã la persoana a treia despre ea...

Pentru că ... !

În cădere

O atingere murdăreşte demnitatea,
o îmbrăţişare agravează sensibilitatea,
un sărut uzează puritatea,
doi oameni trădează singurătatea.

Un îndemn e-un cânte de pace,
un el dintr-un suflet vivace,
o chemare şi nu mai tace,
sufletul lor nu se mai desface.

O trăire intensă se naşte,
inima-n lacrimi îi creşte,
buza nu-i mai vorbeşte;
iubirea, pe zi ce trece se risipeşte.

Un final lipsit de „la revedere”,
două trupuri pline de durere,
mii de cântări însetate de falsa plăcere,
o ultimă privire şi-o primă cădere...

Treceri

Vrei să ştii cine sunt eu?
Eu sunt vântul ce-ţi mângâie părul
şi uneori sunt soarele care-ţi sărută fruntea.
De cele mai multe ori sunt luna care-ţi spune „Noapte bună!”,
dar înainte sunt licuriciul care-ţi veghează calea
şi steaua norocoasă.
Ieri am fost norul care ţi-a îngreunat munca,
însă mâine voi fi doar o frunză ce părăseşte un copac bătrân...

Drama unei păpădii

Aș vrea...

Hai să culegem amintiri deșarte;
Aș vrea acum să împărțim aceeași carte.
Când ploaia-mi udă trupul rece
Tot ce-a rămas, mâine va trece.

Hai să mai prindem stele pe retină;
Aș vrea să ne iubim fără cortină.
Ieri ai suflat în păpădii,
Știam că azi n-o să mai vii.

Hai să zburăm în bătaia soarelui;
Aș vrea să cânt balada gândului.
Acum numai clipa s-a risipit,
Iubirea-i veșnică, făr’ de sfârșit.

Hai să ne contopim cu iarba;
Aș vrea așa să-ți fie vorba,
Căci cifra opt e infinitul
Și alta ne-a fost sfârșitul.

Hai să ne iubim pentru ultima dată;
Aș vrea să fi aici, ce soartă.
Nimic nu e întâmplător,
Doar totu-i trecător...

Hai la ultima chemare;
Nu aș vrea să fie ultima strigare.
Timpul trece și clipa-i moartă,
De-am fost impulsivă, mă iartă!

Vis

Încă mai cred că e un coșmar și aștept să mă trezesc...
Infinitul nu are sfârșit.Mie nu-mi plac despărțirile.Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.Nu dărâm castele.
Eu pun experiențe la dosar.Îmi iubesc aproapele.Cred în tine și am speranță.
Aștept dimineața.Am învățat să aștept...




Vezi mai multe video din Muzica

Același loc, aceeași ea.(23 mai)

Același loc, aceeași ea.
Grădina e atât de frumoasă azi, încât două lacrimi se zbat în ochii plăpânzi, însetați de dorință, privind fiece colț.Fiecare floare îmi știe secretele, îmi cunoaște sufletul, îmi vorbește pe limba mea.O limbă înțeleasă doar de noi și de tine.
Poți să schimbi multe, numai dacă știi cum.Nu ai nevoie de putere.Văd cum oamenii se schimbă-n jurul meu precum petalele trandafirului roșu, care-n bătaia soarelui pare a fi născut din sânge.Sângele iubirii, ori garofița plăpândă care-mi face semn s-o strang în brațe, s-o protejez, să-i ofer toată căldura de care nu a avut parte până acum.În brațele unui om însetat de bucurie prind aripi și mai că pot zbura.Albinele sunt și ele părtașe la confesiunea mea.Întrețin atmosfera din punct de vedere acustic.
E un întreg proces de întrepătrundere al ființei cu natura, al iubirii cu căldura, al meu cu tine, iar tot ceea ce ne înconjoară vine ca o încoronare a sentimentului.
Și acum îți simt privirea ațintită asupra ochilor mei.Un pahar de vin roșu, o discuție aiurea despre aspirațiile noastre, o atingere pe care nu știu dacă ți-ai dorit-o, un zâmbet, un vis, dar realitate...
“Eu m-am născut ca să iubesc.” (Sofocle)

Rain...Time

Plouă.Plouă cu bulbuci.Fiecare bulbuc e o atingere a pământului.Fiecare atingere se consumă într-o clipă, iar clipa se rezumă la timp.
Totul se pierde în negură.Chiar şi timpul.Viaţa înseamnă trăiri, care se petrec în...timp.Trecem prin el, trăim cu el, ne urmăreşte, ne bântuie.
Uneori dorim să-l dăm înapoi.Să transformăm trecutul în prezent şi să ne reparăm greşelile.Ce prostie.Noroc că mai există cineva, acolo, care ne împiedică.
Trebuie să învăţăm să ne asumăm atât trecutul, cât şi timpul.Poate reuşim să-l preţuim.

Când realizez cât de uşor îl irosesc, încerc să fac ceva şi îmi impun limite…cu principiile e la fel:există, dar uneori nu ţinem cont de ele.
Zicea cineva că regulile au fost create ca să fie încălcate.Da, să fie, dar numai in dimensiunea potrivită.
S-a rupt şi vârful creionului...avea dreptate tipa, sunt prea categorică şi aspră-n afirmaţii, lovesc cu cuvintele uneori.

Şi mai cred că în timp ne formăm.În el ne punem speranţa.Ne gândim la viitor ca la „acel ceva” mai bun, mai îmbelşugat, mai plin.Nu ştiu de ce.De sentimente?De materie? “A fi sau a nu fi” palpabil....Cu siguranţă timpul nu e.E doar ireversibil!

Totuşi se întâmplă uneori să fie mitic, iar atunci e şi reversibil, dar aceasta numai în romanele care mă fascineaza în timpul liber, dacă o mai exista şi el sau în reverii.Mă întreb dacă mai am scăpare, dacă o să mă trezesc vreodată, dar de ce aş face-o?Încă mai dau culegerea de matematică pe poveştile lui puerile şi word-ul pe creionul cu vârful tocit de dorinţa şi precizia cu care curg literele pe un manuscris cu file curate, strâns într-o spirală albă.

Ce poate fi mai profund decât dorinţa de eliberare?Când ceva te ţine.Eşti propriul tău prizonier, iar foaia şi creionul îţi dau libertatea, atunci când timpul îţi devine prieten şi simţi că ai realizat ceva.

Zbor în întuneric

Iubindu-te aș vrea să zbor,
Căci sunt un simplu călător.
Pe-acest pământ sunt muritor,
Mă întristez, sunt trecător.

La pieptul tău iubite,
Aș vrea să simt unite:
Iubirea și căldura - îngrămădite,
Soarele și luna - fericite.

Cu tine-n clipa infinită
Viața mi-e împlinită
Și ultimul avânt spre reușită...
Mi-e dragostea ta sortită?

Iubirea noastră înflorește,
Cireșu-azi parcă se trezește.
Un vânt puternic prin păr gonește,
Tot sufletul mi-l răscolește.

Roadele le vom culege când am să viu,
Iar vântul e un simplu vizitiu.
Azi numai gândul eu mi-l știu,
Acum e noapte și-i târziu...

Patima cu dorul

Tot căutând și așteptând,
Ai apărut azi, surâzând,
Iar fiece nemulțumire
S-a transformat în împlinire.

Ce e această fragedă trăire,
Te-ai gândit că ar putea fi iubire?
Câtă dorință și ce multă credință,
După viață ajungem la pocăință...

Trăirile intense și patima cu dorul,
Se împletesc azi așternând covorul
Și orice lacrimă, tu dragul meu mi-ai șters
Atunci când toată ființa mea spre tine-a mers.

Azi aflând și încercând
Marea cu degetul, arzând...
Chipul meu e fericit,
Iubirea noastră s-a-mplinit.

Aripa devotamentului...

O ultimă speranță mai e azi în viață
Și-un ultim îndem mai e permanent;
Când viitorul surâde tu ești violent,
Nu în fapte, în vorbe e-o impertinență.

Ce să mai înțeleg acum de la tine?
E un început sau un capăt de linie?
O mare de vis și multă bucurie,
Aștept înserarea, dar mi-e frică de mine.

Nu-mi mai pot controla sentimentul.
E adâncă lovitura atunci când îți simt căldura
Și știu că mă vrei azi aproape, vindecându-ți arsura;
Sub aripa mea e mai dulce devotamentul.

Cântarea de patimă și dor, un dulce izvor,
Nesecat de iubirea din mine.
E-un sentiment ce de mult timp mă ține
Și nu pot să-l dobor decât atunci când am să mor.

Trecut-au ...anii

Iubirea este legea vieții,
Dar atunci când trec anii tinereții
Pierzi speranța din răsăritul dimineții
Și plângi trist în apusul bătrâneții.

Ajungi să iubești viața
Și în tine dăinuiește speranța.
Ultima strigare e dolianța
Când fredonezi la bătrâneți romanța.

Ce altă bucurie mai poate fii
Decât iubirea pentru ai tăi copii…
Ultima dorință e de-ai știi,
Atunci când în calea morții vii.

E ultima strigare azi spre Rai,
Pentru momentu-n care nu mai ai,
Clipe în care să-mi spui :„Vai!”
Să mă săruți pe frunte și să-ți spun: „Mai stai!”

Shadows

Sunt persoane în viața ta pe care nu le poți ignora, pe care nu ai cum să le uiți, pe care oricât îți propui să nu le mai iubești, sentimentul te trădează.
Ești conștient că ceea ce a fost nu va mai fi, că persoana respectivă aparține trecutului și oricât de mult ai vrut să o uiți, există posibilitatea să o vezi pe stradă și să-ți declanșeze trecutul.Să-ți aducă trecutul în prezent și să te tragă înapoi.Știi că persoana în cauză nu va mai fi niciodată ce a fost cândva.Deși pentru o clipă ți-ai dori să reaprinzi flacăra, îți amintești că nu merită și că viitorul îți surâde (sau nu).Îți vin în minte primele clipe frumoase, apoi sfârșitul și momentele mai puțin drăguțe…
La primul contact imperfect cu privirea celuilalt ai un moment de ezitare, intri în panică, brusc ți se îngreunează respirația, se poate chiar să tremuri.Ceea ce urmează e mai complicat.Te gândești cum să reacționezi, iar apoi îți dai seama cu cine stai de vorbă: iubirea din adânci tinereți.
Intri confortabil în discuția absurdă, te bucuri de complimentele aruncate-n vânt (doar știi cu cine ai de-a face) și fără să-ți dai seama îi spui la plecare “mai vorbim…”
Partea tragică : ți-a întors ziua pe dos și ajungi la concluzia că sunt sentimente care nu pot fi degradate nici de timp,nici de despărțire.

Arta(27-02)

Când se transformă nesiguranță-n bucurie?
Există șanse să mai scap de euforie?
Poate totul e doar un mister
Sunt vie, deci trăiesc și încă mai pot să sper.

Sau poate totul e în spatele cortinei...
O pieasă de teatru atât de bine jucată,
Ascunsă în spatele critic al retinei.
Viața, o piesă de teatru prost redactată.



Să lupți zi de zi cu tine,
Să crezi că mâine poate fi mai bine.
E o piesă nouă ce-ți mângâie auzul,
Ce curge prin vene și mărește impulsul.



Poți să-i ții piept și poți să răzbați
Printre acești mulți îngâmfați?
Privești niște pete adânci de culoare.
E doar o pictură ce niciodată nu moare.



Iar acum poți să te contopești.
Nu-ți trebuie timp să te mai gândești!
Arta e numai pentru tine, de o găsești
Important este s-o prețuiești.

Ieri, azi, mâine

Tot ce cuprind este tăcere,
Tot ce ating este plăcere,
Tot ce văd este durere,
Tot ce cred e o părere?

Fiecare minut e o binecuvântare,
Fiecare suflet e o lumânare,
Fiecare viaţă e plină de cântare,
Fiecare clipă se pierde în uitare?

Orice bucurie se naşte din uimire,
Orice gând devine amintire,
Orice reuşită precedă o sclipire,
Orice fiinţă primeşte mântuire?

Ieri a fost un vis.
Ieri am stat închis.
Ieri era să zbor.
Ieri era să mor.

Azi sunt implinit.
Azi am reuşit.
Azi am prins curaj.
Azi ies din miraj.

Mâine o să sper.
Mâine o sa zbier.
Mâine o să cred.
Mâine n-o să pierd!

Orice se naşte din iubire…?
A fost ieri,
Trăieşte azi,
Dar mâine e dezamăgire…

Dorul

Ce-o fi şi dorul?Călătorul...
Un gând din umbra ta robustă.
O convingere ce astăzi se îngustează.
Un minut fără resentiment;
O viaţă fară agrement.

Căci totul este aşa cum vrei
Şi dorul poţi să-l metamorfozezi, în zmei.
Numai iubirea e eternă,
Iar tu eşti necesar ca o epidermă,
Ce chiar în clipele de faţă,
Se descompune şi nu-mi dă viaţă…

Aaaaa...Doru'?Înşelătoru’?
Îmi dă senzaţia că mă destram;
În secunda în care eu nu te mai am,
Iar tot ce ar putea fi firesc,
E doar o trăire pe care nu ţi-o doresc.

Şi că veni vorba de dor,
De sentimentul în care simt că mor…
Căci uneori şi viaţa e un dor,
Păcat că acest dor nu-i călător...
Iar atunci, trăiţi veşnic, oricum veţi muri.
Atunci când nici dorul, nici viaţa, nu va mai fi.

Superficial

Nu era soare.Aveam o cafea în mână şi nu aveam nevoie de mai multă căldură.Mă îndreptam spre nicăieri şi eram curpinsă de un sentiment inexplicabil.Nu ştiu dacă eram fericită, nu ştiu dacă eram împlinită, dar cu siguranţă eram eu cu mine, cu dorinţele mele, cu aspiraţiile mele, cu gândurile mele şi cu tine.Eşti mereu acolo, ai colţul tău.
Îmi savuram cafeaua dulce, amară.Capacul nu a fost fixat şi cateva picături au îndrăznit să-mi deranjeze mâna aproape îngheţată.Nu mai conta atâta timp cât inima era în flăcări.
Priveam Mureşul.Era singurul care îmi atrăgea atenţia la început.Apoi am desluşit copacii.Sărmanii…goi în toiul frigului năpraznic.Le lipsea pătura de omăt, pe cale de a se evapora.Erau mulţi şi parcă nu le păsa de tot ce li se întâmplă.Chiar dacă erau marginalizaţi, neobservaţi, ei tot acolo au rămas.
Printre ei se ivi un brad.O sursă de inspiraţie pierdută, o poveste ascunsă a imaginaţiei, un gând sclipitor, dar pierdut.Era singur în mulţime.Nu-l observase nimeni, până la mine.Era îmbrăcat, era încărcat de semnificaţie, era un semn în lumea aceasta fără scrupule…”Am văzut, dar n-am înţeles…am citit, dar n-am reţinut nimic…”

Încă mai eşti acolo?!

Te caut azi în gândul meu
Te caut azi, căci îmi e greu
Şi azi mai mult ca ieri
Şi mâine mai mult ca-n alte primăveri.

Fără tine sunt pierdut?
Crezi că astăzi n-am putut,
Să te arunc din viaţa mea?
Dar mai e sufletul, iar el nu vrea!

Căci numai el ştie cum e această bucurie
Şi doar el mai poate confirma
Că tu ai fost unic în clipa mea.
Dar totul s-a degradat,când viaţa tu mi-ai ruinat…

Şi crezi că totul e o poezie?
Crezi că viaţa mea se rezumă la o prostie?
Poate totul e firesc, nu pot şti,
Iar singurătatea nu o pot iubi!

Cum mă străpunge azi această durere,
Ce e atroce ca o fiară cuprinsă de plăcere.
Ce pot să îmi doresc mai mult decât să am
O clipă în care să-mi pierd tema şi să fiu iar calm.

Întunericul e frumos, ca tine, ca o cortină
Ce cade uneori şi mă trezesc în lumină.
Dar aici nu e loc şi pentru mine
Chemarea nopţii, vine de la sine!

Ştiam că aici o să te găsesc acum
Ştiam că atunci când o să pleci, vei lăsa dâre de fum…
Şi mâine să fii mai cumpătat
Şi azi să n-ai impresia că te-am uitat!

Suspin de dor

Şi azi dorm pe patul răvăşit,
Iar soarele a apus de mult...
Eu nu pot să accept un alt sfârşit
Totul e mort şi trist şi ofilit.

Mă plimb agale-n gândul meu
Şi o mică parte se destramă.
Eu mai cred în al meu Dumnezeu
Şi somnul lin, mă cheamă.

Spre tine azi eu mă îndrept,
E tainic şi totul e tăcere.
Pământul întreg este cuprins
De clipe pline de durere.

Viaţa însăşi e un răspuns,
Al întregului calvar ce te-a răpus
Şi apoi cobor din visul meu, de sus
Căci la culcare eu m-am dus...

Dar cum puteţi voi dormi?
Ce fiu al nopţii pot eu fi?
Când dorul plange şi mă cheamă
Sub aripa de chin şi teamă.

Şi ştiu că azi nu sunt pierdut
Căci clipa mai mult a ţinut
Şi dorul l-am înstrăinat
În acest răsărit, curat.

Iar dacă fericirea e un simţământ permanent,
Rasăritul e clipa fără resentiment.
Căci numai somnul e placere
Şi visul neîmplinit este durere.


PS:Mulţumesc Mihai!

Scut

Crezi că totul e durere?
Crezi că sufletul nu-ţi cere
Şi un moment plin de plăcere;
Pentru clipa-n care n-ai,
Nici putere şi nici grai...

Totul este să-ţi urmezi
Viaţa şi fără dovezi,
Fără arme şi minciuni,
Fără rău şi-nşelăciuni
Lipsită de goliciuni.

Vântul urlă şi te cheamă,
Însă tu, nu-l lua în seamă!
Încearcă să izbândeşti
Şi când n-o să reuşeşti;
Viitorul te învaţă, să ţii sufletul în faţă!

Erai curioasă ce mă inspiră...Mă inspiră viaţa, trăirile mele, clipele cu tine, cu el, cu oricine, tot ce mă-nconjoară, omul, tanti care a intrat cu mine în vorbă în staţia de tramvai, şoferul de taxi, oamenii grăbiţi pe care îi vezi pe stradă, acest întreg eterogen...Totul îmi dă de gândit, ceea ce e bine(cred).
Ştii, chiar mă gândeam azi, ce ţi-am spus aseară rămâne valabil.Totul e să crezi şi să fii convins că aşa e bine, iar atunci acel “tot” îţi revine ţie.
Sper că mă vei căuta de fiecare dată când ţi se va strica maşina şi nu vei avea la tine roata de rezervă.Poate că e adevărat că nu toţi prietenii rezistă până la capătul drumului, dar cu mici reparaţii noi o să rezistăm!(E făcută să reziste, să reziste,….,…,…)

Nădejde - i-aş mai spune şi Speranţă

Oricât de departe ai fii acum, oriunde ai fii,
vreau să ştii,
că deşi totul e împotriva mea
eu pentru noi mereu voi lupta,
pentru dragostea ta,
pentru ultima clipă din viaţa mea...

Dacă ar fi să mor, locul ar fi,
în braţele tale.
Atât de cald, atât de bine,
Un singur dor mai am în mine,
Iar acela e pentru tine...
Nu pot să mă gândesc acum decât la tine!

E un întreg atât de bine conturat.
E efemer, dar e pictat
cu roua eternităţii şi zâmbetul fraternităţii.
În plin proces de suprimare,
speranţa,
singura care nu moare!

Oricât de mult aş vrea,
în braţe să te strâng...
Pe drumul meu e numai fum
Şi-n pulbere eu plâng,
deşi gândul meu e la tine;
nădejdea-i acum sufletul din mine!

Saturaţie

Dezgustată de negativism şi atinsă de ură,

Mă închid în propria-mi capsulă.

Şi mă gândesc cum vei putea trăi

În lumea aceasta, fără de măsură,

În care toţi se cred poeţi.

Artişti pierduţi în negura timpului,

Ascunşi sub aripa vântului;

Care la prima furtună,

Cad morţi, înjunghiaţi şi totul se termină.

E atăt de uşor să pretinzi că eşti cineva

Când tu nu şti de eşti el, ori eşti ea!

Te-ai hotărât pe cine iubeşti?

E fată?Băiat?Te mai gândeşti?

Cuprinsă de ură, mai strig şi te chem,

Trezeşte-te fiinţă, îndură un îndemn!

Eu ştiu că acum te simţi chiar pierdut,

Dar şansa-i la tine deşi n-ai ştiut

Că poţi birui totul prin tine...

Cuvântul e cheia şi uşa-i la tine!

PS:Nu mai contează acum!Îţi las totul ţie... inclusiv trecutul!

Repetabila povară

"Crezi că la toţi le e aşa bine cum îţi e ţie?Va trebui sa te dezamăgesc, spunându−ţi că nu şi concretizând cu un exemplu real!"
Aceasta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o in urmă cu ceva timp şi încă mi-o mai pun, deşi mi-am raspuns.

De ce nu ştim să apreciem ceea ce avem?De ce nu ştim să ne mulţumim cu cât avem?Ne gândim că alţii nu au nimic şi că s-ar bucura şi cu o mică parte din ce avem noi?Suntem egoişti?
Probabil am uitat că nemulţumitului i se ia darul(Proverb românesc) sau poate nici măcar nu am avut timp să ne punem întrebarea pentru că eram mult prea ocupaţi să avem mai mult, să ne dormi altceva...şi... am omis bucuria de a trăi clipa...Am uitat să zâmbim atunci când primim acel ceva, nesemnificativ, să mulţumim şi să întoarcem gestul.

Cu ceva timp în urmă, eram in tren cu nişte prieteni, îndreptându-mă spre casă şi privind pe geam privelistea a fost...E imaginea tristă a unor femei care nu au nimic din ceea ce ai tu, care poate sunt mamele unor fii, mame uitate, "bucurându-se" de ultima bucată de pâine...
Şi pentru că această poezie e atât de sinceră şi vie, merită citită!:

Cine are părinti, pe pământ nu în gând

Mai aude si-n somn ochii lumii plângând

Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,

Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc

De atâtia copii si de-atât nenoroc

Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,

Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,

Care stiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, după actele lor,

Nu conteaza deloc, ei albiră de dor

Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,

Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,

Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.

Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni

Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni

Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,

Dacă nu au murit tristi în casele lor...

Între ei si copii e-o prăsilă de câini,

Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,

Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.

Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns

Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.

Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?

Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,

Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,

Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi

Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,

Si ca niste stafii, ies arare la porti

Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,

Cine are părinti are încă trecut.

Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,

Unde-avem si noi însine ai nostri copii.

Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,

Si în genere sunt si nitel pisălogi.

Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,

Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,

Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,

Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.

Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,

Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

Că povară îi simti si ei stiu că-i asa

Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

Pe constiintă povara acestui apus

Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,

Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.

Iar când vom începe si noi a simti

Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,

Si abia într-un trist si departe târziu,

Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,

Vom pricepe de ce fiii uită curând,

Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,

Si de ce încă nu e potop pe cuprins,

Desi plouă mereu, desi pururi a nins,

Desi lumea în care părinti am ajuns

De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Un poet iertat printr-o poezie(Repetabila povară de Adrian Păunescu)
PS:M-am abătut de la subiect pentru că…aşa am simţit!
Va urma…

When one thing ends......

When one thing ends, something else begins!