Plouă.Plouă cu bulbuci.Fiecare bulbuc e o atingere a pământului.Fiecare atingere se consumă într-o clipă, iar clipa se rezumă la timp.
Totul se pierde în negură.Chiar şi timpul.Viaţa înseamnă trăiri, care se petrec în...timp.Trecem prin el, trăim cu el, ne urmăreşte, ne bântuie.
Uneori dorim să-l dăm înapoi.Să transformăm trecutul în prezent şi să ne reparăm greşelile.Ce prostie.Noroc că mai există cineva, acolo, care ne împiedică.
Trebuie să învăţăm să ne asumăm atât trecutul, cât şi timpul.Poate reuşim să-l preţuim.
Când realizez cât de uşor îl irosesc, încerc să fac ceva şi îmi impun limite…cu principiile e la fel:există, dar uneori nu ţinem cont de ele.
Zicea cineva că regulile au fost create ca să fie încălcate.Da, să fie, dar numai in dimensiunea potrivită.
S-a rupt şi vârful creionului...avea dreptate tipa, sunt prea categorică şi aspră-n afirmaţii, lovesc cu cuvintele uneori.
Şi mai cred că în timp ne formăm.În el ne punem speranţa.Ne gândim la viitor ca la „acel ceva” mai bun, mai îmbelşugat, mai plin.Nu ştiu de ce.De sentimente?De materie? “A fi sau a nu fi” palpabil....Cu siguranţă timpul nu e.E doar ireversibil!
Totuşi se întâmplă uneori să fie mitic, iar atunci e şi reversibil, dar aceasta numai în romanele care mă fascineaza în timpul liber, dacă o mai exista şi el sau în reverii.Mă întreb dacă mai am scăpare, dacă o să mă trezesc vreodată, dar de ce aş face-o?Încă mai dau culegerea de matematică pe poveştile lui puerile şi word-ul pe creionul cu vârful tocit de dorinţa şi precizia cu care curg literele pe un manuscris cu file curate, strâns într-o spirală albă.
Ce poate fi mai profund decât dorinţa de eliberare?Când ceva te ţine.Eşti propriul tău prizonier, iar foaia şi creionul îţi dau libertatea, atunci când timpul îţi devine prieten şi simţi că ai realizat ceva.
