Noapte bună, dragul meu!

Nici nu ştiu cum să-ncep,
Mi-e apoi să nu regret...
Că am zis, că am făcut,
Că prin toate am trecut
Şi pe toate le-am avut,
Dar acesta e momentul,
Acesta-i evenimentul
Şi mă simt chiar pregătită,
Lângă tine, împlinită
Şi aş vrea mereu să ştii,
Că în viaţă orice ar fi,
De tine mă voi lipi
Şi la bine şi la greu,
Vreau să fii aici mereu!

Să te simt aproape,
Să-mi vorbeşti în şoapte,
Să mă prinzi de mână,
Să-mi spui "Noapte bună"!

Şi mai visam...

Simţeam un fel de nebunie,
O stea străluncind într-o făclie...
Când versurile îţi citeam,
Dorul uşor mi-l legănam
Şi mai credeam.

Când mintea-n gol îmi cădea
Şi visele mi le-mpletea,
Cu tine-n gând mă întristam,
La tine-n braţe surâdeam
Şi mai speram.

Apoi ne-am întâlnit şi-am prins curaj,
Am desfăcut speranţa din miraj
Şi toate gândurile le analizam,
Dorinţele le împlineam
Şi mai visam...

Mi-au îngheţat medularele de dorul tău
sau poate încă mai e iarnă.
Oricum, aştept primăvara
ca să-mi înfloreşti în braţe,
iar dorul să-l transform în nemurire,
căci lângă tine sunt veşnică verde
şi energia ta îmi aprinde flacăra.
Nu mă lăsa să mă sting!
Fără tine îmi e greu şi aş vrea să te strig...
Te visez chiar şi cu ochii deschişi,
stau printre oameni cu suflet închis,
iar tot ce am de dat e din adins.
Nu aştept un răspuns, nimic de la tine,
doar mă expun cam mult şi nu ştiu dacă-i bine...

Stop joc

Am înţeles că luptăm pentru ce nu avem, pentru ce ne dorim, dar cum rămâne cu faza în care avem acel lucru şi am uitat ce mult înseamnă pentru noi, am uitat să-l preţuim, am uitat chiar că-l deţinem.
Parcă era mai dulce lupta.Parcă era mai mare dorinţa.Parcă însemna mai mult.
Apoi îl pierdem.E firesc.
Şi acum revine dorinţa.Se aprinde din nou focul.Armele sunt pregătite, eşti gata de luptă, eşti pe front, însă adversarul capitulează.

Din seria "Visuri stranii"

Eram noi şi încă două prietene.Căutam un refugiu şi l-am găsit.O casă poziţionată în mijlocul unei păduri.Pentru a ajunge la ea am străbătut un fel de labirint, un tunel, nu-mi amintesc ce era, dar ştiu că ne-a luat ceva să ajungem la clădire.Era casa ta.

Avea o uşă metalică.Am deschis-o şi am pătruns într-o altă lume.Era un hol imens care făcea parte din camera ta.Era îngust, iar eu eram fascinată de pereţii frumos decoraţi.Am alergat împreună, până am ajuns la capătul încăperii unde, pe partea dreaptă se deschidea o cameră mică şi ticsită de lucrurile tale.Aveai un pat de lemn, fără aşternuturi.Semăna cu un birou.O bibliotecă imensă şi o altă uşă de unde se zărea o lumină obscură.Acest loc te descrie.Aş putea să-l compar cu tine, te reprezintă.

Nu-mi amintesc scopul ieşirii noastre.Cele două prietene au plecat la un moment dat şi s-au rătăcit în pădurea ce înconjura casa.Nu ne-a trecut nicio clipă prin cap să le căutam.Ştiu doar că eram în aşteptare.Plutea în aer curiozitatea, neliniştea şi aşteptarea...

7.1.11

Trecând astăzi pe lângă un afiş deteriorat de nemiloasa vreme, risipit de trecătorii binevoitori şi de timpul ireversibil, am reuşit să descifrez un motto : "Femeia este al 5-lea anotimp".Ce-o fi-nsemnând asta?

Ei bine, nu numai că îţi atinge sufletul, dar îţi schimbă ziua.Adică tu ca femeie să fii văzută ca un al 5-lea anotimp, un fenomen schimbător, dar veşnic.Prima floare a primăverii, fructul copt al verii, frunza ruginită ce cade lin, iar apoi fulgul de nea ce acoperă totul.

PS:După o căutare rapidă pe google, am găsit punctul de plecare:"Femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii." - Grigore Vieru

To be continued!

Libretto-Libero

Nu simt nimic,
nu te iubesc,
nu te-ndrăgesc,
doar ştii,
uneori te doresc
şi mă mai gândesc,
dacă te răsplătesc
pentru nemulţumire,
nu-i loc de mâhnire
şi vreau o sclipire.
Să ştiu ce-i mai bine,
să lupt pentru mine,
să-mi iau viaţa-n piept,
să nu mai regret,
să las un libret.
Scris cu iubire,
pentru a mea regăsire.
Să ştii că mi-e bine,
chiar fără tine
mă simt împlinită,
mă simt dezgolită,
fără prejudecăţi,
trec peste greutăţi
şi-ţi pot spune-n faţă:
sunt doar o curioasă.
Chiar de mă citeşti,
e un efort să mă ocoleşti
şi ştii că mi-e bine,
aici fără tine
şi totuşi insist,
căci vreau din adins
să te văd stins
şi atunci îmi e bine
acolo cu tine.

Totul ia sfârşit,

Într-un vagon prăfuit.

Rămâne doar amintirea

Şi-n suflete nemărginirea.



Şi de va fi să se-mplinească,

N-aş vrea să-mi pară rău.

Desăvârşirea n-o să-mi risipească,

Nici dorul şi nici chipul tău.



Când presupunerile se materializează,

Gândurile se maturizează

Şi tot ce-am construit în vis,

Trăiesc azi în Paradis.