Încă sunetul boem al străzilor vieneze îmi mângâie auzul...
Totul a început atunci când trenul a garat.Am pus piciorul pe pământ nou.Am părăsit locul din tren, loc pe care probabil au mai stat încă câteva milioane de călători dornici de a vizita oraşul, de a-l simţi.Eram pierdută în spaţiu, dar fericită şi împlinită, văzându-mă acolo, visul meu devenise realitate.
Ies de pe peron şi intru într-o gară modestă, dar încărcată de spirite necunoscute.Mă uit în jur şi mă văd singură.Singură într-o ţară necunoscută, neştiind limba, fără o hartă a oraşului, cu câţiva bani în buzunar.Mă gândesc să iau metroul.Nu, e prea complicat, vroiam să simt pulsul oraşului.Încercam să găsesc o ieşire din gără spre "undeva".
Romantismul, clasicul şi bunul gust al aerului îmi inundă plămânii încă de pe Mariahilferstrasse.Am ştiut că o să mă îndrăgostesc de acest oraş, iar atunci poate te întrebi cum e posibil să te îndrăgosteşti de un loc?Îţi răspund tot eu, călătorul neiniţiat: da, poţi, iar aici a fost dragoste la prima vedere!E ca atunci când vezi perechea ideală de pantofi într-o vitrină şi rămâi acolo gândindu-te cum să îţi faci economii să-i poţi cumpăra cât mai repede!Chiar dacă bulevardul e dedicat cumpărăturilor, înţesat cu magazine, sentimentul pe care ţi-l dă e cunoscut, te simţi ca acasă.
Şi acum când pun impresii pe-o hârtie, mă visez acolo, aşa cum tu îţi visezi iubirea vieţii tale. Uneori euforia pune stăpânire pe imaginaţia-mi colorată şi mă poartă în cele mai misterioase locaţii ale oraşului.Oraşul e inima, iar eu sângele ce trece prin artere ca într-un tramvai nou, cu călători civilizaţi, unde eu privesc pe fereastra bătută de ploi şi citesc pe un afiş deteriorat "I love Vienna".
Apoi am luat-o la pas şi parcă pictam străzile cu mersul meu.Aveam în minte o poveste.Eu, personajul principal şi oraşul, cel mai bun prieten.Aş fi vrut să pot scrie romanul pe foile de asfalt viu, să rămână impresiile mele peste veacuri aşa cum a rămas Palatul Schonbrunn, un punct turistic important al Vienei.
Exploratorul din mine căuta locuri ne mai văzute, necunoscătorul încerca să afle lucruri noi, turistul descifra harta oraşului, iar eu, omul, creionam în minte chipurile trecătorilor.Oameni grăbiţi, prinşi în cotidian, care treceau pe lângă acele monumente, călcau arta, ignorau frumuseţea oraşului, în goana lor după vânt.
Obosită, după o zi lungă dedicată vizitării oraşului, după o zi în care am retrăit istoria Imperiului Austro-Ungar, mi-am exersat imaginaţia, mi-am delectat auzul şi mi-am potolit poftele culinare la un restaurant cu specific vienez, aşteptam ca soarele să se ascundă pentru a putea vorbi cu felinarele.Mă simt ca un spion în misiune, iar acestea sunt sursele ideale pentru a mă informa.Numai ele cunosc tainele oraşului, iar eu sunt persoana potrivită pentru o destăinuire.Sunt obiectivă, critică şi omniprezentă.
-va urma-
