Saturaţie

Dezgustată de negativism şi atinsă de ură,

Mă închid în propria-mi capsulă.

Şi mă gândesc cum vei putea trăi

În lumea aceasta, fără de măsură,

În care toţi se cred poeţi.

Artişti pierduţi în negura timpului,

Ascunşi sub aripa vântului;

Care la prima furtună,

Cad morţi, înjunghiaţi şi totul se termină.

E atăt de uşor să pretinzi că eşti cineva

Când tu nu şti de eşti el, ori eşti ea!

Te-ai hotărât pe cine iubeşti?

E fată?Băiat?Te mai gândeşti?

Cuprinsă de ură, mai strig şi te chem,

Trezeşte-te fiinţă, îndură un îndemn!

Eu ştiu că acum te simţi chiar pierdut,

Dar şansa-i la tine deşi n-ai ştiut

Că poţi birui totul prin tine...

Cuvântul e cheia şi uşa-i la tine!

PS:Nu mai contează acum!Îţi las totul ţie... inclusiv trecutul!