Sunt dură şi atinsă de ură,
Când lumea vorbeşte fără măsură.
Ne pierdem în umbra din întuneric,
Iar stelele cad feeric.
Acum nici soarele nu-mi mai zâmbeşte,
Nici muşcata nu-mi mai înfloreşte.
De când drumul nu mai e comun,
Nici fumul nu mai e azi fum.
Şi parcă clipele aşteaptă,
Să le oferi o altă soartă.
Însă atunci la despărţire
Am ştiut că nu-i loc de nemurire.
Pe acest pământ scăldat în suferinţă,
Se cere multă vorbă, da-i puţină credinţă,
Nu ştiu dacă-mi mai pot pune-o dorinţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu