O ultimă speranță mai e azi în viață
Și-un ultim îndem mai e permanent;
Când viitorul surâde tu ești violent,
Nu în fapte, în vorbe e-o impertinență.
Ce să mai înțeleg acum de la tine?
E un început sau un capăt de linie?
O mare de vis și multă bucurie,
Aștept înserarea, dar mi-e frică de mine.
Nu-mi mai pot controla sentimentul.
E adâncă lovitura atunci când îți simt căldura
Și știu că mă vrei azi aproape, vindecându-ți arsura;
Sub aripa mea e mai dulce devotamentul.
Cântarea de patimă și dor, un dulce izvor,
Nesecat de iubirea din mine.
E-un sentiment ce de mult timp mă ține
Și nu pot să-l dobor decât atunci când am să mor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu