Grădina e atât de frumoasă azi, încât două lacrimi se zbat în ochii plăpânzi, însetați de dorință, privind fiece colț.Fiecare floare îmi știe secretele, îmi cunoaște sufletul, îmi vorbește pe limba mea.O limbă înțeleasă doar de noi și de tine.
Poți să schimbi multe, numai dacă știi cum.Nu ai nevoie de putere.Văd cum oamenii se schimbă-n jurul meu precum petalele trandafirului roșu, care-n bătaia soarelui pare a fi născut din sânge.Sângele iubirii, ori garofița plăpândă care-mi face semn s-o strang în brațe, s-o protejez, să-i ofer toată căldura de care nu a avut parte până acum.În brațele unui om însetat de bucurie prind aripi și mai că pot zbura.Albinele sunt și ele părtașe la confesiunea mea.Întrețin atmosfera din punct de vedere acustic.
E un întreg proces de întrepătrundere al ființei cu natura, al iubirii cu căldura, al meu cu tine, iar tot ceea ce ne înconjoară vine ca o încoronare a sentimentului.
Și acum îți simt privirea ațintită asupra ochilor mei.Un pahar de vin roșu, o discuție aiurea despre aspirațiile noastre, o atingere pe care nu știu dacă ți-ai dorit-o, un zâmbet, un vis, dar realitate...
“Eu m-am născut ca să iubesc.” (Sofocle)
Imi place fotografia 2 din partea de titlu. Si citatul, desigur. Nu stiu daca iti apartine.
RăspundețiȘtergereMai...incearca cu poezia, zic!