A pus cafeaua într-o ceaşcă.A adăugat zahăr şi puţin lapte.Cu o linguriţă, doamna B a amestecat.A luat în ea puţină cafea şi a lăsat-o să se prelingă pe marginea albă de porţelan.Era ceaşca ei favorită, cea cu opera lui Van Gogh, Terasa cafenelei noaptea(1888).A observat cum cafeaua a curs şi a repetat experienţa.La a treia încercare, cafeaua a curs concomitent pe ambele traiectorii, iar mai apoi la a patra ridicare de linguriţă cele două traiectorii s-au unit, formând una singurâ.O adevărată cascadă de miresme şi culori.Aceasta nu a durat prea mult, iar atunci când buzele doamnei B au atins izvorul, el a părăsit porţelanul, iar cascada a dispărut într-o clipă.
Atunci doamna B s-a gândit că la prima încercare a fost indiferentă, nu i-au trecut prin cap urmările şi nici faptul că la următoarea pornire se vor forma două căi.Au apărut deja două păreri, două posibilităţi,două cărări, iar mai apoi acestea s-au contopit formând un drum.Acest drum era mai mare, mai puternic, mai încăpător, mai plin, mai trainic.
Tot ce-a rămas acum era teama de a nu dispărea la prima dorinţă de a gusta fructul interzis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu